CNSP: Debut cu podium în 2017 pentru George Marinescu

Sâmbată, 20 mai, Sibiul a fost gazda primei etape a Campionatului Național de Slalom Paralel. Pilotul Segasi Motorsport s-a prezentat la startul întrecerii la bordul unui Seat Ibiza în specificație de raliuri, o masina bine preparata pentru macadamul din „Groapă” – asa cum este poreclit traseul din Sibiu de catre entuziaștii raliurilor.

Debutul evenimentului avea să-l găsească pe Marinescu într-o situație inedită: primul concurs  din carieră pe macadam și, în același timp, prima cursă cu noua mașină. Odată terminate manșele de recunoaștere, au urmat nu mai puțin de 4 manșe de concurs, pe parcursul cărora timișoreanul a luat, progresiv, ritmul plutonului, reușind în final să se claseze pe un meritoriu loc 11 din 20 în clasamentului general. La clasa 3, (destinată motoarelor până în 2000cmc) George s-a aflat în permanență în duelul pentru locul secund, finalul cursei găsindu-l la doar 4 sutimi de secundă distanță de acest deziderat.

„Aș putea vorbi despre cifre, timpi, clasări, etc., dar nu vreau s-o fac. Astăzi am retrăit exact aceleași emoții din 2014, când am debutat în automobilism, iar asta este de neprețuit! Este o mare bucurie să particip în campionatul din care s-au lansat Simone Tempestini, Raul Badiu și multe alte nume grele în raliuri. Am evoluat în compania multor localnici și a unor piloți cu ștate vechi în automobilism, fapt care face campionatul extrem de competitiv! Acest lucru imi dă certitudinea că am făcut alegerea corectă când am ales să alerg aici și, în același timp, mă motivează să-mi îmbunătățesc pilotajul de la o cursă la alta!” a spus Marinescu la finalul întrecerii.

Ierarhia finală a Clasei 3:
1) Paul Silaghi – 11:47.473
2) Bogdan Gligor – 12:27.278
3) George Marinescu – 12:27.313

Etapa a doua a Naționalului de Slalom Paralel va avea loc în data de 10 iunie. Până atunci, rămâneți la curent cu evoluțiile lui George, urmărindu-i pagina de facebook, contul de Twitter și site-ul West Competition.

18698674_1739846166033052_823293162_o