Echivalentul lui Christian Vieri sau al lui Nicholas Anelka, italianul de Cesaris a fost unul dintre cei mai nestatornici piloți, trecând pe la 10 echipe diferite, uneori chiar cu două mandate. Lunga sa carieră a devenit sinonimă cu insuccesele în serie, însă problema a fost mai degrabă la nivel mental decât o lipsă intrinsecă de valoare.

Nelipsit de pe grilă în anii ’80, Andrea de Cesaris a văzut de toate în cariera sa. Perioade bune și nefaste s-au succedat pe fondul transferurilor mai inspirate sau nu, italianul fiind mereu capabil să se adune după desele ghinioane. Chiar dacă a fost ținta glumelor jurnaliștilor și multe uși i s-au închis în F1, el a trecut borna celor 200 de curse și a părăsit competiția la finele sezonului 1994. Să fi fost parte a planului lui Max Mosley de a face competiția mai sigură?

Conexiunea cu Marlboro a fost un factor decisiv atât în promovarea, cât și în definirea longevității carierei italianului. De Cesaris a pornit pe calea specifică acelor ani, devenind vicecampion al Formulei 3 britanice în 1979, după care a fost promovat în F2 la echipa lui Ron Dennis, Project Four. Debutul său în Formula 1 a survenit la finele lui 1980, după ce Brambilla n-a dat rezultate pe monopostul Alfa Romeo vacant în urma decesului lui Patrick Depailler.

John Hogan a mizat pe italian în 1981, aducându-l alături de John Watson să contribuie la progresul echipei McLaren, după fuziunea cu Project Four. Încă din primul sezon complet, de Cesaris și-a cimentat reputația sa de abonat la accidente, fiind un adevărat coșmar pentru tehnicienii ce-și pierdeau nopți întregi să reconstruiască monoposturile. O singură clasare în puncte n-a putut să-l recomande în continuare pe italian la McLaren, aceștia optând pentru readucerea lui Niki Lauda în sezonul următor. Paharul s-a umplut la Zandvoort, când echipa a decis să-l retragă pe italian de pe grila de start, de frică să nu mai arunce cu banii pe reparații.

Cealaltă echipă din F1 ce arbora culorile Marlboro, Alfa Romeo, a fost bucuroasă să-l readucă pe Andrea, iar mutarea a fost inspirată. La Long Beach, de Cesaris a devenit cel mai tânăr pilot ce obține un pole-position, record deținut timp de 12 ani, până la performanța lui Rubens Barrichello de la Spa. Italianul a condus cursa până la o mică greșeală de selecție a vitezelor, taxată de Lauda. După aceea a ajuns în parapet. După alte trei curse a venit și prima sa clasare pe podium, cu un loc trei în celebra cursă de la Monaco pe care nimeni n-a vrut să o câștige. Însă cartea sa de vizită era pătată decisiv, momentele sale de grație fiind prea puține în raport cu greșelile stupide. Păcatul capital a fost și el bifat în Canada, de Cesaris eliminându-și coechipierul la start.

1983 l-a găsit totuși la volanul aceleiași mașini Alfa-Romeo, motorul turbo ajutându-l să se claseze de două ori pe podium. Însă cea mai frumoasă prestație a fost cea de la Spa, unde a condus multă vreme cursa, însă a fost afectat de o oprire lentă la boxe și de o problemă tehnică pe final. Au urmat doi ani la Ligier, de unde a fost dat afară după ce patronul Guy Ligier a declarat că nu-și mai poate permite luxul de a avea un asemenea pilot, dată fiind nota de plată aferentă stricăciunilor.

După un an fără puncte la Minardi (1986), de Cesaris a primit o nouă șansă, fiind cooptat de către Bernie Ecclestone în echipa Brabham. Idila sa cu traseul de la Spa a continuat, fiind pe podium într-una din rarele ocazii în care motorul BMW n-a explodat pe parcursul cursei. La finele sezonului echipa s-a retras, iar Andrea a fost nevoit să piloteze în 1988 pentru Rial, ducând adesea mașina mult mai sus decât îi era locul.

Legătura cu Marlboro s-a reînnodat în 1989, odată cu mutarea la BMS Scuderia Italia/Dallara. Nelson Piquet i-a răpit o bună ocazie, acroșându-l la Monaco, însă rolurile s-au inversat la Phoenix, unde Andrea a fost agresorul într-o nouă greșeală capitală. Alex Caffi, colegul său, rula pe locul secund și urma să-l depășească pe italian cu un tur, însă acesta l-a percutat. Astfel, Caffi a pierdut cea mai bună șansă din carieră. De Cesaris a rămas în echipă și în 1990, având un sezon de coșmar, fără puncte și cu numeroase abandonuri. Cel mai grav avea să fie momentul necalificării de la Hockenheim.

O altă legătură istorică avea să-l reabiliteze pe Andrea în 1991, fiind angajat de noua echipă de F1 a lui Eddie Jordan, pentru care mai rulase pe vremuri în F3. De Cesaris s-a clasat de mai multe ori în puncte, fiind protagonist și în rundele sale preferate, Monaco și Belgia. În Principat a suferit o problemă mecanică pe când se afla în top 6, iar la Spa, în cursa de debut a lui Schumacher, a fost multă vreme pe locul secund în spatele lui Senna, la mică distanță de acesta. Din păcate, motorul a cedat pe final.

Eddie Jordan a găsit un sponsor din sfera producătorilor de tutun, fiind nevoit să renunțe la italianul sponsorizat de Marlboro pentru 1992. De Cesaris s-a mutat la Tyrrell, unde Stefano Modena și Jean Alesi avuseseră prestații remarcabile în anii anteriori. Patru clasări în puncte l-au adus pe Andrea din nou în top 10 la finele stagiunii, pentru al doilea an consecutiv. 1993 avea să fie însă un dezastru pentru Tyrrell, după ce au ales să ruleze cu motoarele Yamaha pe un șasiu vechi.

Cântecul de lebădă al lui de Cesaris avea să fie negrul sezon 1994. În intersezon nu și-a găsit echipă, însă suspendarea lui Eddie Irvine după accidentul provocat la Interlagos l-a făcut pe Eddie Jordan să-l cheme ca înlocuitor pentru două etape. Cea de-a doua era tocmai Monaco, unde Andrea a venit pe un excelent loc 4, devansând Ferrari-ul lui Alesi. Accidentarea lui Wendlinger în Principat a făcut ca italianul să nu stea prea mult pe bară, fiind chemat să piloteze monopostul Sauber. Bilanțul a indicat o clasare în puncte și opt abandonuri, fiind apoi înlăturat din cauza formei fizice nesatisfăcătoare înaintea ultimelor două etape.

Chiar dacă a punctat pentru nouă echipe diferite în cariera sa de 15 sezoane, Andrea de Cesaris este cel mai longeviv pilot fără victorie (208 starturi) și deține numeroase recorduri negative pentru abandonuri în serie. Totuși, viteza sa pură și multitudinea problemelor tehnice cu care s-a confruntat, precum și reacția afectivă la atacurile din presă, l-au făcut pe italian un favorit al publicului, iar astăzi mulți își mai aduc aminte de el și sunt năpădiți de amintiri și de tristețe la auzul veștii decesului său.

Andrea de Cesaris s-a stins la vârsta de 55 de ani, în urma unui accident de motocicletă. În ultimii 20 de ani, devenise un broker de mare succes la Monaco, petrecându-și timpul liber la windsurfing. Simpla rostire a numelui său aduce aminte de frumoșii ani ’80, iar vizita anuală a Formulei 1 la Spa retrezește imaginea acelui monopost Alfa-Romeo alb-roșu, cu trifoiul pe nas, pe care toți fanii neutri îl doreau învingător. Sau poate verdele mașinii Jordan, la un pas de triumf în același amfiteatru natural, opt ani mai târziu?

Andrea, nu te vom uita.