Studiu de caz #1: motorsportul în presa „dedicată”

Scopul nu este de a suscita o polemică, ci doar de a semnala starea de fapt a presei românești de motorsport în 2014. Presupunând că posturile TV care ne oferă curse sunt vârful icebergului, singurele care au un minim interes în a acoperi aceste subiecte cu o oarecare dedicație, un asemenea articol surprinde și dezamăgește profund.

10449747_802711033119068_2080074284_n

1. Trecem cu vederea acest typo „Cursa de 24 ___ de la de Le Mans”. Deși articolul postat la 1h și 13 minute după finalul cursei avea timp să fie corectat.

2. Marcel Fassler este redenumit Fossler.

3. Audi e-tron quattro este 3-tron.

4. Digi a transmis F1, deci ar trebui să știe că se scrie Sebastien, nu Sebastian Buemi.

5. Tabloidizarea lovește, iar clasarea anonimă a unui fotbalist merită menționată, în timp ce învingătorii claselor GTE-Pro și GTE-Am nu. Mă mir că nu s-a zis ceva și de McDreamy.

6. „grație motorului său prototip” ?

Toate acestea în doar câteva rânduri. Am omis ceva?

PS: De ce n-au bunul obicei pe acest site să se semneze autorii acestor „știri”? Desigur, nici cei de la Dolce nu fac asta.

Update 25 iunie> în urma discuțiilor suscitate (mai jos) de acest articol, știrea a fost în sfârșit corectată (punctele 1, 2, 3 și 4). Exact acesta era scopul, iar dacă punctele 5 și 6 vor fi și ele adresate, acest articol va putea fi clasat ca accident, la fel ca textul original.