FIA arbitrează piramida monoposturilor

Într-o manieră deloc surprinzătoare, FIA intervine prin puterea sa decizională în dilema GP2 versus Seria Mondială, stabilind o cotă pentru fiecare competiție, în misiunea tinerilor de a accede înspre Formula 1. După noua eră turbo, Renault sunt din nou faultați serios.

Acum o lună vorbeam despre noile condiții pentru superlicența FIA, care ilustrau dorința forului administrativ de a păstra relevanța ierarhiei formulelor de promovare, în urma uraganului Max Verstappen. Acum, federația a venit cu un sistem de puncte ce se acordă primilor clasați în diverse serii de monoposturi, fiind necesar un minim de 40 în ultimii trei ani înainte de aplicarea pentru superlicență.

poziția/seria P1 P2 P3 P4 P5 P6 P7 P8 P9 10
viitoarea FIA F2 60 50 40 30 20 10 8 6 4 3
GP2 50 40 30 20 10 8 6 4 3 2
FIA F3 40 30 20 10 8 6 4 3 2 1
FIA WEC – LMP1 40 30 20 10 8 6 4 3 2 1
Indycar 40 30 20 10 8 6 4 3 2 1
GP3 30 20 15 10 7 5 3 2 1
Formula Renault 3.5 30 20 15 10 7 5 3 2 1
Superformula Japonia 20 15 10 7 5 3 2 1
FIA F4 – seriile naționale 10 7 5 2 1
F3 – seriile naționale 10 7 5 2 1
Formula Renault 2.0 – Eurocup, ALPS, NEC 5 3 1

Tabelul surprinde din mai multe motive. În primul rând, apare în capul listei viitoarea Formulă 2 pe care o pregătește FIA după ce termină socotelile de la bază cu Formulele 4 regionale. Apoi asistăm la un favoritism clar față de competițiile care sunt deja sub egida federației, nu doar GP2 fiind net favorizat în raport cu rivala FR3.5 (50p contra 30 pentru campion). Astfel, seria europeană de Formula 3 devansează cea mai rapidă Formulă Renault în ierarhie, chiar dacă se află mai jos în ordinea naturală! Ce să mai spunem de Formula Renault 2.0, o serie extrem de competitivă, care este redusă la mai nimic prin acordarea a doar cinci puncte campionului, în timp ce Formula 4, cu motorizare net inferioară (1.6L) este cotată mai bine (10p)?

Așadar, FIA își apără propriile serii prin ultima sa decizie, iar piloții n-au ce face altceva decât să se conformeze și să migreze înspre competițiile care îi apropie de visul Formulei 1. Echilibrul dintre GP2 și WSR din ultima vreme s-a rupt undeva în birourile pariziene, iar Formula 3 înflorește, fiind pe un puternic trend ascendent.

Ca o curiozitate, să analizăm câte puncte ar fi adunat diverse nume ce vor fi pe grila F1 în 2015:

  • Kimi Raikkonen – 5p aferente titlului Formulei Renault UK 2000;
  • Jenson Button – 15p – Formula Ford UK 1998 – actuala MSA F4 (10p), locul 3 Formula 3 UK (5p);
  • Max Verstappen – 20p – locul 3 FIA F3 2014;
  • Fernando Alonso – 30p – campion WS Nissan 1999;
  • Carlos Sainz Jr – 38p – titlurile din FR3.5 2014 (30p) și FR2.0 NEC 2011 (5p), locul 2 FR2.0 Eurocup 2011 (3p);
  • Felipe Nasr – 62p – campion F3 UK 2011 (10p), clasări pe 3, 4, 10 în GP2 (30+20+2).

Și Max Chilton s-ar putea mândri cu 20 puncte, total insuficiente pentru a accede pe grilă conform noilor reguli. La polul opus, ce să mai spunem de Jolyon Palmer, care ar fi fost printre puținii eligibili (50p) dacă existau deja aceste bareme?