Într-o lume a precocității, unde toți caută cea mai rapidă cale spre succes, Tito Rabat obține un triumf logic, al răbdării și al meticulozității de a face trecerea doar cu lecțiile bine învățate. La 25 ani, catalanul se impune la clasa intermediară și va fi primul care stă să-și apere titlul în era Moto2. Înainte, la 250cmc, o făceau cu succes Dani Pedrosa și Jorge Lorenzo.

Esteve Rabat n-a fost o apariție meteorică în motomondial. Îl știm de ani buni, de vreme ce debutul său la clasa mică avea loc în 2005, în etapa finală de pe Ricardo Tormo. Au urmat alte cinci stagiuni la 125cmc, în care pilotul din Barcelona a văzut de toate și, mai important, a tras învățăminte. După un prim sezon complet în 2006, la o echipă fără coechipier (BQR), ulterior a început să i se pună eticheta de pilot secund, dat fiind că a fost dominat de adolescenții din aceeași echipă, fie că a fost vorba de Bradley Smith (2007), Marc Marquez (2008) sau Scott Redding (2009). Tito a luat ce-i mai bun din aceste experiențe, făcându-și un bun prieten în persoana lui Marquez și renunțând la vreo aroganță în raport cu cei mai tineri decât el.

2010 a fost cel de-al cincilea și ultimul său sezon la clasa mezină. Rămas fără coechipier, Rabat a reușit un parcurs de regularitate ce l-a plasat la finele stagiunii pe locul al șaselea în clasamentul categoriei, cu două podiumuri la activ. Lăsând la o parte puținele abandonuri, cursele au fost mereu terminate în top 10, fapt ce l-a convins să treacă la Moto2 alături de aceeași echipă, Blusens Avintia. Rabat a terminat al zecelea în primul său an pe motociclete de 600cmc, bifând un podium la Indianapolis.

Pentru a progresa, Tito era conștient că are nevoie de o echipă de top, motiv pentru care a acceptat să-i fie coleg lui Pol Espargaro la Pons Racing în 2012-2013. Dacă primul sezon al acestei colaborări n-a adus decât obișnuitul și răzlețul loc trei, anul trecut s-a produs declicul: locul doi la Austin a fost urmat de prima victorie din carieră la Jerez. În umbra lui Espargaro, calitatea pachetului propus de Sito Pons i-a permis să mai bifeze două succese, la Indianapolis și Sepang. La finele stagiunii, Tito a fost al treilea, însă a avut inspirația de a trece la cealaltă echipă de top pentru 2014: Marc VDS.

Cel de-al patrulea sezon al lui Tito la clasa intermediară a început fulminant, cu patru victorii în primele șapte curse și cea mai slabă clasare pe locul al patrulea. Rabat n-a abandonat niciodată, dovedind o constanță dezarmantă pentru rivalii săi, în frunte cu experimentatul său coechipier, Mika Kallio. Echipa Marc VDS a fost net superioară rivalilor de la Pons în acest sezon, însă chemarea la MotoGP a venit pentru un alt tânăr fenomen, Maverick Vinales. Esteve Rabat și-a cântărit opțiunile și va rămâne la Moto2 să-și apere titlul în fața noului val de spanioli ce vine din urmă: Alex Marquez și Alex Rins. Lorenzo și Pedrosa au făcut-o la vremea lor, ambii fiind dublu campioni mondiali ai clasei sfertului de litru înainte de a promova la clasa mare.

În raport cu spectaculoșii Marc Marquez și Pol Espargaro, Tito Rabat pare un pilot de pluton, fără scânteie și cu mici șanse de a deveni un superstar. Însă atunci când va ajunge la clasa regină, nimeni nu va putea spune despre el că a ars etapele și că nu e pregătit. Esteve s-a încălzit greu, însă cu o dorință arzătoare de a deveni tot mai bun și mereu deschis la sugestii, el a ajuns să pună cea de-a 43-a cărămidă la imensa construcție de titluri ale Spaniei. Desigur, nu-i neapărat cea mai mare mândrie a unui catalan, care a arătat întregii lumi senyera după ce s-a încoronat campion mondial pe traseul de la Sepang.