5 minute cu Max Verstappen (F3)

Amabilitatea lui Jos Verstappen ne-a permis să stăm puțin de vorbă cu fiul său, Max, chiar înainte de startul în ultima cursă de pe Red Bull Ring. Tânărul olandez a făcut senzație anul acesta în F3 și trage speranțe să-l mai prindă pe liderul Esteban Ocon. De senzație a fost și dezmințirea unei știri preluate de toți: Max NU a semnat nimic cu Mercedes și încă evaluează opțiunile de viitor, alături de tatăl său, nelipsit.

Alexandru Șiclovan: Cum ți-a mers în Austria, până acum (n.r. după primele două manșe)?

Max Verstappen: Rezonabil, primele calificări au fost OK, iar la startul primei curse Ocon nu mi-a lăsat suficient loc. Ne-am atins, iar coloana mea de direcție a fost strâmbă toată cursa apoi, mi-a fost greu pe liniile drepte, unde pierdeam mult. Am terminat totuși al treilea, iar apoi am primit o penalizare de cinci secunde pentru depășirea limitelor pistei. Aveam complet altă părere despre penalizarea asta, dar ce să-i faci. Cursa a doua nu a fost perfectă, am făcut o greșeală în ultimul viraj și a trebuit să mă apăr pe linia dreaptă, iar Jake Dennis pur și simplu a intrat în roata mea față. Acum era cealaltă, deci am avut direcția strâmbă înspre dreapta. Cursa a fost foarte grea apoi din cauza subvirării, dat fiind că era pneul de pe interior cel afectat. În total, nu e rău, adun puncte și mă apropii de Ocon, care n-a avut un weekend prea bun până acum.

AS: Așadar, faci calculele cât se mai poate?

MV: Da, da.

AS: Se spune că ai semnat cu Mercedes, în programul lor de juniori.

MV: Nu este adevărat. Toată lumea crede asta, dar nu am semnat. Am fost la Hockenheim la etapa de F1, am vorbit cu unii oameni pe acolo. Precum ai văzut, rezultatele de anul acesta au fost bune, iar multă lume este interesată de mine acum.

AS: Cum s-a schimbat starea ta mentală de la așteptările relative din iarnă la a te lupta pentru titlu?

MV: Nu mă așteptam să fiu atât de sus, dar sunt aici ca să câștig, deci nu se schimbă prea mult din punct de vedere mental. Desigur, trebuia să învăț, însă am vizat mereu victoria.

AS: Ce ți-ar plăcea să faci anul viitor?

MV: Încă nu știu, încercăm să găsim cea mai bună variantă, dar nu am ajuns la o concluzie.

AS: Ți se pare că înălțimea este un factor important în F3? Este un val de piloți înalți acum, ca tine, ca Esteban Ocon, după atâtea generații mai scunde.

MV: Nu prea contează înălțimea în sine, ci doar să-ți menții greutatea.

AS: Vei merge la Macau?

MV: În mod normal aș vrea să o fac, da.

AS: Spune-mi mai multe despre relația dintre tine și tatăl tău, s-a schimbat ceva în ultimul an?

MV: Am lucrat mereu împreună în karting și nimic nu s-a schimbat, el mă ajută în continuare. Inginerul meu de cursă ia acum deciziile, dar tatăl meu este mereu prin preajmă și are grijă de mine.

AS: Ce faci în restul timpului, când nu sunt curse?

MV: Pregătire fizică, lucrez pe simulator împreună cu echipa. Avem simulatorul nostru. E la fel de important și să-mi petrec timp cu familia, până când mai pot.

AS: Mulțumesc pentru timpul acordat și succes în cursă. Ne vedem la finala de la Hockenheim!