O poveste despre relativitate.
Eram pregătit să scotocesc adânc în tolba cu epitete pentru ce a realizat Marquez ieri, să sublinez intervenția divină care a salvat Mercedes de la naufragiu în DTM sau să prefațez ”Săptămâna Mare” a motorsportului, cu perlele Monaco și Indianapolis.
Însă dacă aș fi folosit acele cuvinte mari pentru a consemna niște insprăvi cotidiene, nu mi-ar mai fi rămas decât solemna tăcere pentru a omagia cu demnitate pe cel ce a trecut în neființă astăzi.
Sir Jack Brabham, cavaler al Angliei și al nativei Australii totodată, ne-a părăsit la 88 de ani. Și ce lecții ne-a dat…
Englezii l-au primit cu brațele deschise, iar Jack i-a încântat cu tentativele sale temerare de a struni un Cooper cu motor central an de an la Silverstone (1955, 1957, 1958). Abandonuri în serie i-ar fi putut șubrezi convingerile… but you don’t know Jack.
Vizionar în vremuri dominate încă de motorul amplasat în față, el a continuat să meargă pe calea sa, iar la crepusculul deceniului soarta i-a surâs. Fin tehnician, pilotul școlit pe dirt-trackurile australiene a preluat ștafeta de la Fangio și compania, dominând pentru Ron Cooper sezoanele 1959 și 1960. În 1961 le-a arătat la Indianapolis și americanilor care este calea de urmat pe viitor în ceea ce privește amplasarea motorului pe o mașină de curse.
Însă australianul avea un vis, o dorință arzătoare căreia i-au căzut ulterior pradă și alte nume mari, precum Bruce McLaren, John Surtees, Graham Hill sau Emerson Fittipaldi: să-și construiască propriile mașini și să le conducă spre victorie. După câțiva ani de tatonări, revenirea la motoarele de 3 litri în 1966 i-a împlinit visul: Brabham câștiga titlul pe o mașină Brabham. Mândria Australiei era totală, dat fiind că Jack alesese să folosească motoarele Repco, fabricate la Antipozi. În anul următor, titlul mergea la coechipierul său, neozeelandezul Hulme, iar Brabham se înscria în legenda Formulei 1 în ambele rubrici – piloți și echipe.
Sir Jack urma să mai concureze (și să câștige) până în 1970, la peste cincisprezece ani de la debutul său la clasa regină. Mașinile sale au mai avut o perioadă bună în anii ’80, câștigând 2 titluri la piloți cu Nelson Piquet, apoi numele a alunecat încet-încet spre coada grilei până la dispariție (1992). Ultima contribuție a echipei la edificiul F1 a fost prilejuirea debutului lui Damon Hill.
Tot de numele echipei Brabham se leagă și începutul unor personaje precum Bernie Ecclestone, Max Mosley, Charlie Whiting. Puțini știu că și seful McLaren, Ron Dennis, a fost mecanic în echipa lui Sir Jack la finele anilor ’60.
Însă prea puțini îl pun la locul de cinste care i se cuvine australianului. Așa cum Fangio a eclipsat celelalte nume mari de la începuturile campionatului de Formula 1, aurele altor nume ce se înscriu în galeria triplilor campioni mondiali îl îngrămădesc pe australianul cu voință de fier. Iar Formula 1 nu a fost și nu va fi niciodată doar un concurs al talentelor în materie de pilotaj, fapt mai evident ca niciodată în zilele noastre. Conaționalul său, Mark Webber, a afirmat:
Jack este epitomul pilotului campion și un australian cu sânge albastru. A fost un deschizător de drumuri; el a ales cea mai grea cale, iar nouă ne-a fost mult mai ușor să-l urmăm. Nu s-au inventat nici reguli, nici un manual care să-l cantoneze pe Jack: le-a descoperit pe toate singur. Ceea ce a realizat el e dovada unei adevărate legende.
Să-i aducem așadar omagiul cuvenit lui Sir Jack Brabham, un strălucit tehnician printre piloți și un om care și-a împlinit visul de a triumfa pe o mașină ce-i poartă numele. Valentin Răducan va fi ghidul nostru în acea poveste începută acum aproape 60 de ani, în visul unui australian destoinic și vertical.
It’s time to know Jack.
Sursa imagini: Flickr