George Marinescu, premiat la Gala Campionilor

Sâmbătă, 9 decembrie, superba clădire a Teatrului Național Vasile Alecsandri din Iași avea să fie gazda Galei Campionilor Federației Române de Automobilism Sportiv, eveniment devenit deja tradițional și care consacră finalul sezonului în întrecerile autohtone.

Într-o ambianță rafinată, de la care nu au lipsit personalități ieșene precum primarul urbei sau Ovidiu Lipan Țăndărică, performerii fiecărei discipline sportive aveau să fie premiați pentru activitatea lor din sezonul tocmai încheiat.

25189828_2012761505408182_1218960637_oGeorge Marinescu a ținut stindardul sus pentru gruparea timișoreană Segasi Motorsport, el primindu-și trofeul de vicecampion al Clasei 3 din Campionatul Național de Slalom Paralel. „Alerg în competiții naționale de doar doi ani și mă bucur că am reușit să confirm rezultatul deosebit de anul trecut, atunci când am devenit Campion Național de Autoslalom. Iată-mă ajuns la finele celui de-al doilea sezon, unul greu, care a presupus adaptarea stilului de pilotaj de la asfalt la macadam. Cu toate acestea, am obținut titlul de vicecampion al Clasei 3, iar asta e cel putin notabil. Le multumesc celor de la West Competition Racing si Segasi Motorsport, cei care mi-au facilitat acest efort.  Astăzi am, din nou, onoarea de a participa la sărbătoarea regină a motorsportului românesc, Gala Campionilor. Odată ajuns aici, îți dorești să revii an de an!”, avea să declare timișoreanul, care ușor voalat, a indicat care-i sunt planurile pentru sezonul 2018: „Îmi doresc un sezon mixt, în care să-mi continui curba de învățate pe macadam și să-mi valorific viteza pe asfalt. Va fi interesant!”.

Pauza intercompetițională se anunță una intensă pentru George Marinescu: de la pilotaj pe zăpadă la sporturi extreme. Vedeți-le pe toate urmărindu-i pagina de facebook, contul de Twitter și site-ul West Competition.