Piloții de Formula 1 sunt, în marea lor majoritate niște oameni cu abilități sportive ieșite din comun. Totuși, unii au încercat marea cu degetul și s-au aventurat ca patroni ai propriilor echipe de Formula 1.
Peste 800 de piloți s-au perindat în istoria competiției, iar mulți au continuat să graviteze prin paddock chiar și atunci când nu a mai fost disponibil vreun volan pentru ei. De la piloți de teste la comentatori TV sau, mai nou, manageri ai altor piloți mai tineri, majoritatea și-au găsit un rost. Însă au fost o serie restrânsă care au vrut mai mult: să-și formeze propria echipă.
Vom vedea cum cartea de vizită a pilotului a fost un bonus, dar nu o condiție absolut necesară pentru viitorul noii echipe. Ceea ce conta cu adevărat era capacitatea organizatorică a celui devenit subit manager, o calitate pe care nu toți cei ce au avut curaj să facă pasul o și aveau. De la povești de succes la eșecuri răsunătoare, meniul este complet în următoarele 15 episoade.
Am aplicat două restricții. Pe de o parte, trebuie ca pilotul să fi luat startul în vreun Grand Prix, nu doar să fi fost înscris. Această piedică îi arată steagul negru (fără auriu) lui Colin Chapman, care deși fusese înscris pe lista de start la Reims în 1956, și-a încheiat cariera de pilot înainte de ziua cursei, lovindu-și coechipierul (Mike Hawthorn) în antrenamente. Cea de-a doua limitare se referă la fondatori, nu team manageri ulteriori, iar astfel nu vom vorbi nici despre Gerhard Berger (Toro Rosso), nici despre Bernie (Brabham).
Poveștile vor începe cum nu se poate mai oportun, cu un australian și un neozeelandez, tocmai în Pacific Week, un concept ce va ține capul de afiș în decursul săptămânii 16-22 februarie pe siteul nostru.