Implicațiile deciziei lui Max Verstappen

După ce a respins avansurile făcute de cei de la Mercedes, Max Verstappen s-a înscris în programul Red Bull, fapt oficializat acum două zile. Ce consecințe are o asemenea mutare?

Viitorul apropiat al lui Max – trecerea bruscă din karting în Formula 3, sărind o etapă, a dat rezultate nesperate, iar olandezul nu are niciun motiv să mai rămână un sezon în această serie, de vreme ce a dovedit suficiente. Cel mai probabil va deveni vicecampion, iar ecartul dintre el și Esteban Ocon se datorează mai mult diferenței de material tehnic, de vreme ce materialul pus la dispoziție de echipa Van Amersfoort a cedat de mai multe ori. Contabilizând abandonurile, Max a ajuns la cota 7 (pe greșeală personală doar la Pau), în timp ce Ocon a avut un parcurs de regularitate absolut remarcabil, terminând toate cursele până la Spielberg, unde a abandonat pentru prima oară în urma unui contact cu Felix Rosenqvist. Așadar, Verstappen ar putea fi aruncat în Formula Renault 3.5, cu care a testat deja acum două zile. Red Bull privilegiază această serie, pe unde au trecut și Vettel, Ricciardo, Vergne, sau Hartley în trecut, iar acum sunt alți doi piloți ai filierei: Sainz și Gasly. Însă cursele din GP2 sunt mult mai strânse, iar lui Max Verstappen nu i-ar strica o rafinare a exercițiului duelurilor roată la roată, având drept bonus expunerea mediatică superioară a seriei ce se desfășoară în weekendurile Formulei 1.

Cariera olandezului în F1 – Red Bull este o variantă destul de sigură pentru un pilot cu mentalul solid. Pe de altă parte, Jos Verstappen s-a achitat foarte bine de promovarea fiului său până acum, existând deja destule voci care-l cer în F1 cât mai rapid. Așadar, un volan la Toro Rosso nu este foarte departe, însă decizia pripită de a-l arunca în groapa cu lei înainte de a fi șlefuit suficient în formulele inferioare ar putea fi problematică. Pe de altă parte, mai există un partener Renault care ar putea intra pe fir pentru a grăbi debutul lui Max, așa cum se discută și acum despre Carlos Sainz: Caterham. La gruparea verzilor a ajuns într-o poziție de conducere Christijan Albers, care a declarat deja că este foarte atent la evoluțiile conaționalului său.

Privind în urmă, cele mai răsunătoare astfel de exemple precoce au fost Jenson Button și Kimi Raikkonen. Ambii au ajuns campioni o dată, însă totuși planează asupra lor o anumită senzație că s-ar fi putut mai mult, că nu au avut rezultate pe măsura potențialului. Oare cât a contat și faptul că au ars etapele premergătoare prea repede?

Red Bull – Au trecut anii aceia când Red Bull avea foarte multe nume în programul de juniori. Helmut Marko taie și spintecă, iar în 2014 a ajuns să aibă un careu de piloți F1 din curtea proprie, după retragerea lui Webber și promovarea lui Daniil Kvyat. Poziția lui Vergne nu este foarte solidă, în timp ce rusul este pregătit pentru eventuala plecare a lui Vettel. Carlos Sainz se apropie de un loc la Toro Rosso, iar Pierre Gasly va fi probabil un pretendent la coroana din FR3.5 anul viitor. Francezul este unul dintre cei care va simți răsuflarea lui Verstappen în ceafă, mai ales dacă olandezul va debuta fulminant în Seria Mondială anul viitor. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Alex Lynn, care se apropie de titlul categoriei GP3 și ar putea face trecerea în GP2. Englezul dispune de un backing financiar solid, așadar n-ar fi o tragedie dezafilierea sa dacă se ascute lupta.

Mercedes – Tentativa de tip Real Madrid, cu oferte făcute celor din fruntea F3, nu surprinde. Mercedes nu are oameni școliți să vadă suficient de devreme cine ar merita o șansă, de vreme ce nu se poate vorbi despre un adevărat program pentru tineri. Banul dictează, sau interesele comerciale ale partenerilor (Petronas-Jaafar). Însă asta nu înseamnă că tinerii, a căror principală problemă este tocmai finanțarea, vor ocoli echipa dominatoare din 2014. După refuzul lui Verstappen, cea mai bună replică a germanilor ar putea fi atragerea lui Ocon, aflat deja pe filiera Lotus. Echipa din Enstone va fi probabil motorizată de Mercedes din 2015, iar școlirea lui Ocon în acea echipă care i-a propulsat în trecut pe Schumacher și Alonso ar putea fi o bună soluție. În 3 ani, cei doi titulari de la Mercedes vor avea 32 de ani, singurul care vine din urmă puternic fiind Bottas, manageriat de același Toto Wolff. Însă este o strategie destul de riscantă (și costisitoare) să te bazezi mereu pe racolarea unor piloți aflați deja în F1, când rivalii investesc în programe solide pentru descoperirea de noi talente. Banii nu sunt o problemă pentru o echipă în progres, însă nimeni nu garantează o implicare de lungă durată a constructorului german odată ce obiectivul suprem va fi atins anul acesta, așa cum s-a dovedit în trecut.

Celelalte echipe – Ferrari are piloți mai în vârstă decât Mercedes, însă academia lor nu a stat cu mâinile în sân: Jules Bianchi se școlește deja în F1, Raffaele Marciello este în GP2 iar Antonio Fuoco are prestații solide în F3, unde a marcat două victorii stagionale și este pe locul al cincilea în clasamentul general. Cunoscătorii știu și ce vine din urmă – fenomenul canadian Lance Stroll impresionează în F4 italiană și va fi promovat pe scena internațională în scurt timp. Așadar, nu este de mirare că numele Scuderiei nu a fost vreodată menționat în cursa pentru Max Verstappen. McLaren și-a adus deja primul tânăr în F1, pe Kevin Magnussen, iar Stoffel Vandoorne este pregătit să-l pensioneze pe Button. Pretențiile Honda de a se racola un campion mondial ar putea strica jocurile tinerilor, însă oricum echipa britanică mai are un as în mânecă: Nyck de Vries, fostă senzație în karting, se luptă acum la titlu în Formula Renault 2.0. Așadar, întinerirea McLaren se poate face oricând, cu acceptul partenerilor japonezi. Williams, în schimb, n-ar fi fost o opțiune de neglijat pentru Max, însă nu s-a discutat niciodată despre un posibil interes al acestora, care probabil speră că Bottas nu va părăsi corabia prea curând. În locul lui Massa se pregătește alt brazilian pe nume Felipe – Nasr.

Așadar, opțiunea Red Bull este potrivită pentru Verstappen acum, deoarece îi oferă o șansă bună de a progresa înspre un volan de top, în cadrul unui program atent de monitorizare și stimulare a progresului său. Până când va ajunge în Formula 1, Ferrari și McLaren se vor fi întinerit deja cu piloți de pe filieră, iar Mercedes va avea doi piloți solizi cu care să se bată la titluri (dacă îi va mai interesa competiția), oricare ar fi numele lor (Rosberg, Hamilton, Bottas, poate Vettel). Până la urmă, ce echipă a dat o șansă noului învingător din 2014?

Pentru o șansă de a-l vedea pe Max Verstappen în finala sezonului F3 de la Hockenheim, vă invităm să participați la campania umanitară Pitstops4life.