Un duel anglo-german

1995, Marele Premiu al Germaniei, vechiul Hockenheimring. Damon Hill conduce la finele primului tur în fața lui Schumacher, dar pierde mașina în primul viraj, spre deliciul publicului german, care-și vede favoritul învingând nestingherit. 2014, noul Hockenheimring. Un alt englez este răpus pe frânare, lăsând cale liberă localnicului teuton înspre victorie.

Istoria are un mod bizar de a se repeta, iar ultimele două curse de anul acesta au adus aminte de evenimente petrecute acum douăzeci de ani, ultima dată când un englez și un german își disputau coroana mondială.

Despre avantajul terenului propriu auzim adesea la fotbal, însă și în Formula 1 sunt piloți care ne-ar putea da măsura sa. E suficient să-l întrebi pe Mansell despre atmosfera de la Silverstone și cum l-au purtat fanii pe brațe la victorie… și după. Dacă englezii au avut parte de o relativă continuitate la vârf, generațiile de piloți britanici succedându-se în avanposturile Formulei 1, nu același lucru se poate spune și de națiunea germană, care și-a căutat timp de peste 50 de ani succesorul lui Caracciola. Von Trips sau Bellof au sfârșit tragic, înainte de a-și exprima potențialul, iar alesul Fortunei avea să vină în anii ’90, în persoana lui Michael Schumacher.

Sezonul 1995 propunea aceeași dispută anglo-germană ce se terminase dramatic în stagiunea anterioară. Damon Hill era vioara întâi la Williams, dornic să se răzbune pentru nedreptatea suferită la Adelaide. Schumacher venea din postura de campion en-titre, iar secunzii celor doi erau tot britanici: Coulthard (scoțian, dacă este să fim pedanți) și Herbert.

Cursele de la Silverstone și Hockenheim erau și atunci succesive, iar ambele națiuni protagoniste aveau să-și audă imnul acasă, după înșiruiri dramatice de evenimente. Avantajul numeric de 3 contra 1 a facilitat un triumf britanic, de vreme ce manevra hazardată a lui Hill în virajul Priory, prin care a adus abandonul său, dar și cel al lui Schumacher, i-a promovat pe secunzi în frunte. Coulthard era încă necopt și a pierdut victoria din cauza unei penalizări pentru viteză excesivă pe linia standurilor, însă Johnny Herbert n-a refuzat un cadou nesperat, victoria sa de debut fiind foarte populară în Albion.

După ce fanii britanici l-au asistat cu huiduieli pe germanul cu care n-a vrut să dea mâna Lady Di, a fost rândul revanșei de la Hockenheim, unde Damon Hill a comis o eroare în turul al doilea, proptind mașina în parapet. Tribuna a explodat în urale, iar Schumacher l-a dominat pe Coulthard printr-o strategie bine gândită. Deutschland uber alles după 56 de ani. Următoarea victorie germană la Hockenheim a fost și ultima pe vechiul traseu, în 2001, cu Ralf Schumacher impunându-se grație motorului BMW, suveran pe lungile linii drepte. Michael a replicat cu primul succes pe varianta nouă, impunându-se din doi în doi ani: 2002, 2004, 2006. Noul copil-minune, Sebastian Vettel, a trebuit să aștepte până anul trecut pentru a-și trece în cont victoria de casă, iar 2014 aducea alt german în prim-plan, cu șanse reale la un triumf local: Nico Rosberg.

Paralela 1995-2014 se respectă, succesiunea Silverstone-Hockenheim aducând victoriile localnicilor și mezaventuri pentru adversar. Hamilton a profitat de abandonul tehnic al lui Rosberg în Marea Britanie, iar Nico s-a aflat la adăpost de atacurile britanicului în cursa de ieri, învingând facil. Lewis le-a oferit un motiv de mare bucurie germanilor, în urma cedării frânelor în calificări. Spre deosebire de 1995, acum cei doi sunt coechipieri, motiv pentru care le-a luat ceva fanilor să se convingă că englezul e în bariere, nu favoritul lor. După lămuriri, comportamentul nesportiv inerent s-a manifestat, la fel ca acum 20 de ani.

Același duel anglo-german a avut loc și în formulele inferioare, sub diverse forme. În seria GP3, un german (Kirchhofer) și un englez (Mardenborough) au câștigat cele două manșe. Cursa festivă cu numărul 200 a seriei GP2 a fost marcată de evoluția fenomenală a lui Mitch Evans, ghidat de pe margine de vulpea bătrână, Paul Jackson. Britanicul de la iSport a preluat structura Russian Time, condusă înspre titlul constructorilor anul trecut de germanii de la Motopark Oschersleben, iar ambiția lui Jackson este de a depăși performanțele de anul trecut. Așadar, sunt vizate mai multe victorii și titlul la piloți. Însă titlul e departe, cu un alt englez, Jolyon Palmer, în control.

Pentru Formula 1 și seriile suport va urma cât de curând o vizită pe teren neutru, la Hungaroring, prilej bun pentru a reechilibra duelul anglo-german după ce fiecare și-a tras spuza pe turta sa acasă.